logo.png

Prima săptămână de școală: ce simte copilul și cum îl susții

Marian Neguțu

Friday, August 14, 2026

vizualizări

Prima zi s-a terminat. Copilul a venit acasă, a lăsat ghiozdanul lângă ușă și s-a întins pe canapea. Îl întrebi cum a fost și primești un „bine” care închide discuția.

Seara adoarme cu o oră mai devreme decât de obicei, fără să se opună. A doua zi dimineață se ridică greu din pat. Crezi că e doar oboseală și va trece. Dar dacă e și altceva?

Ce se întâmplă, de fapt, în prima săptămână

Clopoțelul sună după trei luni în care nimeni nu i-a spus copilului că are un program, că trebuie să facă sarcini care nu-i plac și să socializeze cu oameni care nu îi sunt neapărat agreabili. În clasă, chipurile s-au schimbat peste vară. Unii colegi au crescut cu un cap, alții s-au tuns, unii au venit cu telefoane noi și cu povești de vacanță. În primele minute, fiecare face un calcul rapid și tăcut: unde stau eu în grupul ăsta, acum?

Apoi începe ora. Cinci ore de stat în bancă, de ascultat, de scris, de ridicat mâna sau de evitat privirea profesorului. Ghiozdanul e mai greu decât își amintea. Pauzele trec repede.

Toate astea se întâmplă înainte ca parcurgerea materiei să înceapă cu adevărat.

Oboseala care nu vine din materie

Prima săptămână consumă mai multă energie decât te aștepți, iar explicația stă în efortul de adaptare, nu în dificultatea lecțiilor.

Copilul se orientează într-un spațiu pe care l-a uitat parțial. Memorează fețe, nume, reguli noi, ce tolerează fiecare profesor și ce nu. Își reglează comportamentul în funcție de grup, minut cu minut. Stă concentrat perioade lungi, după o vară în care atenția s-a mutat de la o activitate la alta, după voia lui.

Adaugă drumul până la școală, mesele mutate, trezirea devreme. Rezultatul e un copil epuizat vineri seara, deși caietele sunt aproape goale.

Ai observat că oboseala din prima săptămână seamănă cu cea de la finalul unui semestru, deși nu a învățat nimic încă? Reacția e firească. Trebuie să știi asta înainte să interpretezi tăcerea sau irascibilitatea ca pe un semn că ceva a mers prost la școală.

Ce diferă la fiecare vârstă

Intensitatea stărilor depinde mult de anul în care intră copilul.

Clasa I aduce primul contact real cu școala. Copilul trece de la un program flexibil la unul fix, de la joacă la sarcini date de altcineva, de la prezența ta la câteva ore fără tine. Un copil de șase ani poate fi vesel dimineața și plângăcios seara, în aceeași zi. Îl obosește efortul de a se comporta „ca la școală” ore în șir.

Clasa a V-a aduce cea mai bruscă schimbare de structură. Copilul pierde învățătoarea care îi știa numele, ritmul, starea de spirit și situația de acasă. În locul ei primește zece profesori care îl văd două ore pe săptămână și încă nu l-au deosebit de ceilalți.

Fiecare dintre profesori are alte reguli. Unul cere caietul cu margine trasă, altul acceptă orice. Unul ascultă la tablă, altul dă fișe. Unul tolerează șoaptele, altul le sancționează imediat. Copilul învață zece seturi de reguli în aceeași săptămână, prin încercare și greșeală. La asta se adaugă mutatul și faptul că nimeni nu îi mai amintește ce are de făcut pentru mâine.

Clasa a IX-a aduce un colectiv complet nou, uneori într-un alt oraș, cu navetă. Colegii au fost selectați la aceeași medie, deci elevul care era printre primii în gimnaziu se poate trezi la mijlocul clasamentului. Un adolescent trece prin asta în tăcere și rareori povestește acasă.

În anii obișnuiți, schimbările sunt mai mici, dar există. Grupul se reconfigurează după vară, prieteniile se schimbă, apar profesori noi la una sau două materii. Copilul își restabilește locul în clasă, chiar dacă, aparent, nimic nu s-a schimbat.

Semnele obișnuite și cât durează

În primele zile, majoritatea copiilor manifestă semne ca:

🔵 Oboseală accentuată, cu adormit mai devreme sau somn agitat.
🔵 Apetit scăzut, mai ales dimineața.
🔵 Răspunsuri monosilabice la întrebările despre școală.
🔵 Iritare seara, fără un motiv clar.
🔵 Dureri de burtă sau de cap dimineața.
🔵 Entuziasm în prima zi, urmat de o cădere în a treia sau a patra zi.

Semnele dispar de regulă în două sau trei săptămâni, pe măsură ce se stabilește rutina. Când persistă peste o lună, sau când copilul refuză categoric să meargă la școală, este necesară o discuție cu dirigintele ori cu consilierul școlar.

Ce faci acasă în primele cinci zile

Rolul tău în perioada de început al școlii este de sprijin necondiționat.

​Pune întrebări specifice. „Cu cine ai stat în pauză?” sau „Ai răspuns la ora de mate?” aduc răspunsuri reale. „Cum a fost la școală?” primește „bine” de fiecare dată.

Lasă primele zile libere după ore. Amână cursurile suplimentare și antrenamentele cu o săptămână, dacă poți. Copilul are nevoie de timp liber ca să-și recapete energia.

Acceptă tăcerea. Unii copii povestesc abia peste două zile, când au digerat. Insistența închide discuția mai repede decât o deschide.

Evită comparațiile. Nici cu anul trecut, nici cu ciclul anterior, nici cu fratele mai mare. Copilul aude că ceva s-a pierdut sau că nu se ridică la nivelul așteptat.

Ia legătura cu dirigintele din prima săptămână. Un mesaj scurt de prezentare face următoarea discuție mult mai simplă, mai ales dacă apare ceva.

Fii disponibil în momentul în care vorbește cel mai ușor. Pentru mulți copii, momentul e seara, la masă, sau înainte de culcare. Rareori imediat după școală.

Semnele dispar de regulă în două sau trei săptămâni, pe măsură ce se stabilește rutina. Când persistă peste o lună, sau când copilul refuză categoric să meargă la școală, este necesară o discuție cu dirigintele ori cu consilierul școlar.

Partea academică poate aștepta câteva zile

În prima săptămână, adaptarea contează mai mult decât materia. Presiunea academică adăugată acum apasă peste un copil care oricum funcționează la limită.
Ce poți face acum este să-i oferi un sprijin pe care să învețe să-l folosească înainte „să intre în pâine” cu adevărat.​

O platformă educațională ca SuperȘcoala, unde are tot ce îi trebuie ca să înțeleagă, fixeze și să verifice este foarte utilă. Cu un pic de motivație din partea ta, se va obișnui să folosească toate funcțiile platformei, ceea ce îi va îmbunătăți mult parcursul de-a lungul anului.

Cum sprijină SuperȘcoala revenirea la școală

Pe lângă refamiliarizarea cu sarcinile școlare și sprijinul pentru rezolvarea lor, un detaliu care contează este că, pe SuperȘcoala, aceiași profesori predau de la clasele primare până la liceu (I-XII). Continuitatea pierdută în clasa a V-a sau a IX-a se regăsește aici, cu același profesor care explică matematica și în clasa a IV-a, și în clasa a X-a.

Lecțiile video sunt predate de profesori reali și pot fi oprite și reluate de câte ori are nevoie copilul, inclusiv cele din anii anteriori. Sub fiecare lecție există o secțiune de întrebări și răspunsuri, cu sprijin din partea asistentului inteligent, a profesorilor și a comunității. Copilul primește reformulări până când înțelege, fără să ridice mâna în fața unei clase pe care încă nu o cunoaște. Pentru un elev nou într-un colectiv, asta scoate din ecuație rușinea de a întreba.

Esențial pentru gestionarea vieții școlare și extrașcolare este modul de dezvoltare personală, care include lecții separate pentru copii, adolescenți și părinți. Modulul acoperă tehnici de învățare, concentrare, gestionarea emoțiilor, formarea unei rutine constructive și diferite aspecte dificile pentru copii și adolescenți, ca interacțiunea cu ceilalți, bullying-ul, dependența de ecrane.

La început de an școlar, nu doar ce materie știe îi asigură un start bun, ci, mai ales, abilitățile care îl ajută să se organizeze, să-și mențină echilibrul emoțional și să interacționeze cu ceilalți. 

Concluzii

În prima săptămână obosește din cauza efortului adaptării, nu a materiei. Tăcerea, oboseala și schimbările de dispoziție fac parte din proces și, în mod normal, trec în câteva săptămâni. Copilul are nevoie în această perioadă de răbdare și de sprijinul tău. Cu SuperȘcoala, îi oferi resursele educaționale ca să învețe bine tot anul și să se adapteze emoțional la toate provocările vieții de elev.

Matematică
Română
Dezvoltare personală
Engleză
Franceză
Germană
Fizică
Chimie
Informatică
Istorie
Geografie
Științele naturii
Biologie
Educație civică
Educație socială
Educație tehnologică
Șah
Școala altfel
Săptămâna verde
Pentru profesori
clasa I
clasa a II-a
clasa a III-a
clasa a IV-a
clasa a V-a
clasa a VI-a
clasa a VII-a
clasa a VIII-a
clasa a IX-a
clasa a X-a
clasa a XI-a
clasa a XII-a